Biserica rupestră Pemniţa Monului se găseşte la marginea cătunului Viile Jacului şi face parte din multele sihăstrii săteşti descoperite pe teritoriul ţării noastre, prezente încă din zorii creştinismului.

Aceasta are dimensiuni mici și este alcătuită din două încăperi boltite de 2×3 m, respectiv 1×3 m.

Intrarea se face printr-o deschizătură săpată în stâncă, la marginile căreia se văd și azi urmele unde erau fixați stâlpii de lemn de care probabil era prinsă ușa ce închidea peștera.

Cele două încăperi comunică între ele printr-o ușa și un gemuleț.

Peștera a fost realizată prin cioplirea în roca dealului, pereții fiind în totalitate însemnați de urmele uneltelor manuale cu care au fost săpate încăperile.

De asemenea, în pereții încăperilor sunt săpate mai multe nișe, care erau folosite fie pentru depozitarea unor materiale, fie pentru păstrarea candelelor ce iluminau încăperea.

Peștera este cunoscută printre localnici cu numele de “Pemnita Monului” și reprezintă probabil numele celui care a locuit aici cu mult timp în urmă, după datarea istoricilor aproximativ sec. VIII-IX d.Chr.

Denumirea peșterii s-a transmis pe cale orală din generație în generație în rândul locuitorilor satului Jac.

Aceste urme de locuire, împreună cu chiliile de pe dealul Cămin, atestă continuitatea populației pe acest teritoriu, pe care este așezat în prezent satul Jac și după ce armatele romane au părăsit zona castrului de la Porolissum prin retragerea aureliana.

De asemenea este atestată continuitatea credinței creștine pe aceste meleaguri pe care a prins rădăcini odată cu pătrunderea ei în rândul populației romane de pe dealul Pomet